Doar un pacient

Ca de obicei, mă trezesc înaintea găștii. Cu o seară înainte poposisem la un hotel în Cisnădie. Am cerut o cafea și am ieșit afară la terasă. Băncuțe și mese din lemn, brazi înalți, triluri de mierle și pițigoi. Exact ce avea nevoie ființa mea excesiv urbanizată. Înainte să-mi savurez cafeaua, am făcut câteva mișcări de yoga, am respirat adânc de trei ori, m-am așezat la masă și mi-am aprins o țigară. Ultimele două astre s-au aliniat și ele, în sfârșit, vedeam limpede cu ambii ochi.

La un moment dat apar lângă mine doi indivizi îmbrăcați în salopete galbene și caschete pe cap. Dădeau din mâini, Y.M.C.A. Încercam să-i înțeleg. Așa am realizat că-mi mai scăpase un astru. L-am înșfăcat cu o mână și l-am strecurat între 21 și 23. I-am mai întrebat încă o dată ce vor. Iar dau din mâini, bezmetici. Cu ocazia asta, în sfârșit l-am prins și pe ultimul: Astrul 88. Fir-ar el să fie, mereu îmi face probleme! Se crede hoțoiaca aurie din Vajthat însă nu-i merge cu mine.

--Sunteți angajată? Știți, cumva, unde este patronul, mă întreabă amândoi în cor.

De mult nu m-a mai iritat cineva atât de tare. Dau și eu din mâini, astrele intrară în mișcare browniană:

--Nu știu, dom’le! Eu sunt doar un pacient! Chiar nu se vede?